Serviciul de Investigare a Fraudelor Vaslui din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui a demarat o anchetă penală la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Sf. Ecaterina” din Huşi, cercetările vizându-l pe administratorul financiar al şcolii, Lucian Vrânceanu.
Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii vasluieni, contabilul-şef al unităţii de învăţământ în cauză ar fi sustras suma de aproximativ 45.000 de lei, bani care ar fi trebuit să ajungă la elevi sub formă de burse şcolare.
„Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui au în lucru un dosar în care administratorul financiar al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Sf. Ecaterina Huşi este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. Prejudiciul creat este de aproximativ 45.000 de lei, bani însuşiţi în folos propriu în perioada ianuarie-februarie 2011. Urmează ca, pe parcursul cercetărilor, să fie stabilită valoarea exactă a sumei însuşite ilegal, de unde provin exact banii şi ce metode a folosit”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
În paralel cu cercetările poliţiştilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui şi Primăria Huşi au declanşat un control financiar-contabil la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Sf. Ecaterina” Huşi.
Odată cu începerea anchetei Poliţiei şi a verificărilor ISJ Vaslui şi Primăriei Huşi, contabilul-şef Lucian Vrânceanu şi-a înaintat demisia către conducerea şcolii. Însă, conform Codului Muncii, administratorul financiar al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Sf. Ecaterina” Huşi trebuie să mai meargă la serviciu încă 30 de zile, acum aflându-se în perioada de preaviz.