Bebeluşul de cinci luni fusese transferat de la Tecuci la Iaşi în stare gravă, în urmă cu cinci zile, şi avea şi bronhopneumonie.
El a murit, miercuri, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Bebeluşul nu a fost vaccinat pentru că nu împlinise vârst necesară imunizării.
„Este vorba despre al treilea deces printr-o complicaţie a rujeolei, este greşit a se spune prin rujeolă, printr-o complicaţie a rujeolei, prin bronhopneumonie, un copil în vârstă de 5 luni, din judeţul Galaţi. Primii doi copii au fost din judeţul Vaslui. A fost adus în urmă cu 5 zile la Iaşi la Terapie Intensivă la Boli Infecţioase, cu aparatul de urgenţă de la Galaţi, cu insuficienţă respiratorie acută, care nu a putut fi rezolvată, cu toate manevrele şi tehnicile de terapie intesivă. Copilul era nevaccinat, pentru că nu avea vârsta de vaccinare, născut evident dintr-o mamă nevaccinată”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, prof.univ.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.
În acest moment, în Spitalul De Boli Infecţioase din Iaşi nu mai sunt internaţi pacienţi cu rujeolă cu risc vital.