Un bolid de lux, în valoare de 150.000 de euro, căutat în Polonia, descoperit în Portul Constanţa

Publicat: 25 01. 2025, 11:06
Actualizat: 25 01. 2025, 11:08

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa un autoturism de lux, căutat de către autorităţile din Polonia.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanţa Sud, aflaţi în incinta unui operator portuar, au făcut, vineri, un control asupra unui autoturism, înmatriculat în Polonia, adus de către un cetăţean român.

„În urma verificărilor specifice, în cooperare cu ofiţerii Frontex detaşaţi la Garda de Coastă, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Polonia. Autoturismul urma să fie exportat în Turcia pe o navă tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internaţional, cu rampe/şine de încărcare/descărcare). Autovehiculul, evaluat la aproximativ 150.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor”, transmite, sâmbătă, Poliţia de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.