Incidentul a avut loc în centrul istoric al Capitalei, unde dimineaţa un bărbat a ieşit dintr-o curte cu o sacoşă de hârtie în mână, pe care a lăsat-o lângă un coş de gunoi.
„Comportamentul bărbatului a fost surprins de sistemul de monitorizare video gestionat de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, iar un echipaj, aflat pe itinerariul de patrulare, a fost trimis să facă verificări. La faţa locului, poliţiştii locali au descoperit că din sacoşa de hârtie răzbeau scâncetele a cinci pui de pisică, abia născuţi. Treamurau şi le era foame. Pisoii au fost recuperaţi, duşi la secţia de Poliţie Locală din Centrul Istoric şi hrăniţi cu pipeta. Apoi, după ce s-au întremat, au fost transportaţi, în siguranţă, la un centru specializat”, au transmis poliţiştii.
Aceştia l-au identificat pe cel care a abondonat puii cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. În vârstă de 74 de ani, bărbatul a recunoscut că a lăsat puii de pisică pe stradă, dar a negat faptul că ar fi proprietarul acestora. Mai mult, a susţinut că nu a avut niciodată animale de companie.
Acesta a fost sanţionat cu 3.000 de lei pentru abandonul animalelor pe domeniul public.