Un cămin de îngrijire a persoanelor vârstnice din Braşov a fost amendat pentru mai multe deficienţe

Publicat: 01 09. 2016, 14:18
Actualizat: 26 08. 2021, 04:55

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Prefectura Braşov, prefectul Ciprian Băncilă a dispus efectuarea unui control la un cămin de îngrijire a persoanelor vârstnice din Moeciu de Jos, în urma unei sesizări depuse la Direcţia de Sănătate Publică Braşov.

Echipele de control au găsit mai multe deficienţe, respectiv faptul că angajatorul a primit la muncă patru persoane fără a le încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă şi au fost încălcate prevederile legale referitoare la repausul săptămânal, munca suplimentară, munca în zi de sărbătoare legală, transmiterea datelor în registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic. Totodată, căminul nu are certificat de acreditare pentru acordarea serviciilor sociale. În plus, echipa de control a constatat şi lipsa etichetării anumitor alimente şi lipsa dezinfecţiei ouălor.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a ajuns la 57.000 de lei.

„Vreau să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte oferirea de servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice, care de multe ori sunt tratate, ca şi în acest caz, cu superficialitate. Sunt vârstnici care ar putea fi chiar părinţii sau bunicii noştri, oameni cu vârste onorabile, care merită respect şi ocrotire. De aceea, îi sfătuiesc pe administratorii unităţilor de acest gen să respecte normele legale în vigoare pentru a le putea oferi vârstnicilor condiţii decente de viaţă. Atrag atenţia că verificările vor continua în perioada următoare la toate unităţile din judeţ, care desfăşoară acest tip de activitate, chiar dacă nu vor mai fi despuse sesizări de acest gen”, arată în comunicat prefectul Braşovului, Ciprian Băncilă.

Comisia a fost formată din reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Comisariatului Judeţean pentru Protecţie Consumatorilor, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie, precum şi specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov.