Prima pagină » Social » Un cetăţean maghiar a intrat în Vama Borş cu un Mercedes de 20.000 de euro pe platformă. La ieşire, nu-l mai avea

Un cetăţean maghiar a intrat în Vama Borş cu un Mercedes de 20.000 de euro pe platformă. La ieşire, nu-l mai avea

Adina Petcu
08 iul. 2020, 11:14, Social

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş au descoperit un autoturism căutat de autorităţile din Elveţia. Este vorba despre un vehicul marca Mercedes Benz, model C200, în valoare de 20.000 de euro, care era transportat pe o platformă.

„În data de 06.07.2020, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean maghiar în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Kia Sorento, pe platforma căruia transporta un autoturism marca Mercedes Benz, model C200, înmatriculat în Ungaria”, informează un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Proprietarul a prezentat documentele autoturismului la controlul de frontieră. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că maşina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“. Alerta a fost introdusă de autorităţile din Elveţia de la începutul lunii ianuarie a acestui an.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a cumpărat autoturismul cu o săptămână în urmă, după ce văzuse un anunţ postat pe un site de profil. Acesta a cumpărat maşina de la un cetăţean maghiar a cărui identitate nu o cunoaşte.

„Autoturismul în valoare de 20.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borş, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, arată sursa citată.