- Home
- Social
- IAŞI, (02.11.2015, 16:14)
- Florin Gheţău
Un club renumit din Iaşi îşi suspendă şi el activatea: Am fost ignoranţi şi iresponsabili
Administratorii unuia dintre cele mai cunoscute cluburi din municipiul Iaşi au anunţat că îşi suspendă activitatea, pentru două-trei luni, precizând că au fost ignoranţi şi iresponsabili, întrucât nu au autorizaţie ISU, şi că viaţa oamenilor poate fi pusă în pericol.
Urmărește
1047 afișări
Un club renumit din Iaşi îşi suspendă şi el activatea: Am fost ignoranţi şi iresponsabili (Imagine: Facebook)
Proprietarii localului La Bază, din Iaşi, au precizat pe Facebook că au decis să-şi suspende activitatea, probabil pentru două-trei luni, ei precizând că există un risc ridicat pentru producerea unui incendiu.
"Nu avem autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţie de Urgenţă. În schimb, avem aviz ISU pentru modificările din locaţie necesare pentru a preveni şi a minimiza riscul. Pentru a ne apuca de modernizare trebuie să obţinem autorizaţia de construcţie, dosar depus, dar ce s-a întins enorm de mult timp (mai mult de un an). E de precizat că am fost trataţi decent şi cinstit de către autorităţi (chiar fără pile), durata fiind influenţată pe de o parte de birocraţia din România, pe de altă parte şi din vina noastră. Aşadar am făcut toate demersurile pentru a îndrepta situaţia”, se arată în anunţul postat pe pagina de socializare.
Administratorii localului susţin că îşi suspendă activitatea, toate evenimentele programate în următoarea perioadă fiind anulate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Localul va fi redeschis doar după modernizarea acestuia, iar în plus ISU va garanta că nu reprezintă un pericol.
"Deşi avem două ieşiri separate, una chiar dublă, stingătoare etc, considerăm că am fost ignoranţi şi în consecinţă iresponsabili. Am avut noroc. Nu vrem să mai punem pe nimeni în pericol, chiar dacă legea permite acest lucru. (...). Nu suspendăm activitatea de ochii controalelor anunţate. Au mai fost, au numerele noastre de contact şi suntem disponibili în fiecare zi, de dimineaţă până seara", mai spun reprezentanţii clubului.
Vineri seară, în clubul bucureştean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanşat de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.
În prezent, în spitalele din Capitală, mai sunt internaţi aproximativ 130 de răniţi.
Citeşte şi: Cel mai mare club de rock din Braşov îşi suspendă activitatea fiindcă are izolaţie fonică din acelaşi burete ca la Colectiv
Citeşte şi: Patronul Clubului Expirat anunţă că îşi închide localul: 12 ani am pus viaţa a mii de oameni în pericol. Nu-mi mai asum vieţi
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe