Prima pagină » Social » Un copil care se juca în apropierea căii ferate, rănit grav după ce s-a electrocutat. El va fi transportat la Bucureşti

Un copil care se juca în apropierea căii ferate, rănit grav după ce s-a electrocutat. El va fi transportat la Bucureşti

Un băiat de 13 ani, din Târgu-Jiu, judeţul Gorj, este în stare gravă, după ce s-a electrocutat, miercuri seara, în timp ce se juca pe calea ferată, în apropierea casei, acesta urmând să fie transportat la un spital din Bucureşti. Poliţia a deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un copil care se juca în apropierea căii ferate, rănit grav după ce s-a electrocutat. El va fi transportat la Bucureşti
Loredana Ficiu
13 sept. 2017, 20:59, Social

Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, a declarat că băiatul se juca în apropierea căii ferate, unde locuieşte, şi a intrat în raza de acţiune a reţelei electrice care alimentează locomotivele.

„Un minor de 13 ani, din Târgu-Jiu, se juca, în apropierea căii ferate, cu nişte sârme mai lungi. Era în apropierea locuinţei. A intrat în raza de acţiune a reţelei electrice de alimentare a locomotivelor CFR, moment în care a fost electrocutat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Copilul a fost transportat la spital, conştient”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, Andrei Lazăr.

Medicii spun că băiatul are arsuri pe 70 la sută din corp şi va fi transferată la un spital din Bucureşti.

„S-a electrocutat. Are arsuri pe 70 la sută din corp. Va fi transferat către Bucureşti”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Marinică Niculescu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.

În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile şi unde se aflau părinţii minorului în momentul producerii incidentului.