Un copil de doi ani a supraviețuit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6

Publicat: 15 04. 2025, 15:23
O ambulanta circula pe strada Gheorghe Polizu, in timpul orelor de varf ale traficului auto, in Bucuresti, marti, 15 iunie 2021. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Incidentul s-a produs la un bloc din București. Copilul de doar doi ani a căzut de pe fereastră. El a fost găsit în viață și a fost dus de urgență la spital.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Poliție au fost sesizați, „în jurul orei 13.00, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la precipitarea unui minor, la o adresă din Sectorul 6”.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii din cadrul subunității au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un copil, în vârstă de 2 ani.

Cercetările sunt continuate de către Secția 25 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.