Coordonatorul proiectului, Szabo Zoltan, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, pe lângă prezentarea vieţii familiei de berze prin imaginile transmise live, au loc şi scurte relatări în limba română, maghiară şi engleză despre evenimentele din cuib.
“Un cuib de berze din satul Vlaha, judeţul Cluj poate fi urmărit live pe internet începând cu această săptămână, pe un site realizat şi administrat de Asociaţia <
Potrivit acestuia, proiectul va funcţiona până la sfârşitul lunii iulie când berzele vor părăsi România, iar în această perioadă se va lansa şi o campanile de botezare a membrilor familiei de berze.
“Se întâmplă lucruri interesante în cuibul din Vlaha. Masculul s-a întors în data de 22 martie şi a aşteptat peste două săptămâni să sosească şi femela, care a ajuns în data de 8 aprilie. În cuib a apărut primul ou depus în dimineaţa zilei de 11 aprilie, dar din păcate a şi căzut din cuib în urma unei bătălii cu berze străine. Aşteptăm să vedem ce va urma. După ce va fi şi un pui în cuib, vom trece la o acţiune de inelare a familiei de berze, pentru urmărirea traselului lor în cursul migraţiei”, a mai spus Szabo Zoltan.
Cuibul de berze poate fi urmărit pe pagina http://clujbird.ro, site care a transmis în 2015 imagini din cuibul unei familii de vânturei roşii din Cluj-Napoca.
Montarea echipamentului a fost posibil cu sprijinul companiei Electrica Distribuţie Cluj şi cu participarea voluntarilor din Vlaha care au domiciliul din jurul cuibului.