Un deţinut a evadat din Penitenciarul Jilava

Un deţinut în vârstă de 29 de ani, condamnat la trei ani şi şase luni pentru furt, încarcerat în regim deschis la Penitenciarul Jilava a evadat, în noapte de vineri spre sâmbătă, fiind instituite filtre în judeţul Ilfov pentru prinderea acestuia.

Urmărește
166 afișări
Imaginea articolului Un deţinut a evadat din Penitenciarul Jilava

Un deţinut a evadat din Penitenciarul Jilava (Imagine: Poliţia Română)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană (IPJ) Ilfov, Elena Bucur, Administraţia Penitenciarelor a sesizat Poliţia în jurul orei 3.00.

Deţinutul, Emil Lecu, din Bucureşti, se afla la lucru la Gospodăria Agrozootehnică Jilava, în urma controlului acesta nefiind găsit în locul unde trebuia să stea, el fiind pus să păzească animalele.

"Poliţia Ilfov a instituit filtre la toate intrările şi ieşirile spre Bucureşti şi judeţul Ilfov, evadatul fiind dat în urmărire", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov.

Elena Bucur a mai spus că poliţiştii verifică deja locuinţa acestuia, din sectorul 3 al Capitalei, precum şi locuinţa tatălui acestuia, din comuna Glina.

Bărbatul are 1,86 metri înălţime, constituţie atletică, faţă ovală, păr şaten ondulat, ochi căprui, frunte îngustă, nas drept, gura mijlocie, bărbie ascutiţă. În momentul evadării era îmbrăcat în blugi de culoare albastră, pantofi de culoare neagră şi o geacă de fâş de culoare albastru închis.

Poliţiştii fac apel la persoanele care pot da relaţii despre evadat să sune de urgenţă la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici