- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un deţinut de la Poarta Albă s-a sinucis cu o frânghie făcută din cearşafuri
Un deţinut de la Poarta Albă, care avea de ispăşit o pedeapsă pentru crimă, s-a sinucis, sâmbătă dimineaţă, cu o frânghie făcută din ceraşafuri, fiind descoperit de către un coleg de detenţie.
Un deţinut de la Poarta Albă s-a sinucis cu o frânghie făcută din cearşafuri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Poarta Albă, deţinutul, un bărbat în vârstă de 51 de ani, era încarcerat în Secţia exterioară de la Valu lui Traian, iar sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 03.00, a fost găsit spânzurat în grupul sanitar al secţiei de către un coleg de detenţie.
Bărbatul şi-a pus capăt zilelor folosind o frânghie improvizată din fâşii rupte dintr-un cearşaf.
"A fost alertat imediat personalul din serviciul de supraveghere şi pază, iar la faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, dar cadrele medicale nu au mai avut ce face pentru a-i salva viaţa", a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, inspectorul Gabi Botezan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Potrivit acestuia, deţinutul fusese condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care o comisese în 1996.
"Ispăşise 16 ani de detenţie, iar peste doi ani ar fi putut intra în comisia de eliberare condiţionată", a spus Botezan, care a mai afirmat că acesta nu era căsătorit, nu primea vizite şi era o persoană liniştită.
"Pe perioada detenţiei nu au fost semnalate abateri de la conduită în ceea ce-l priveşte pe deţinutul decedat, acesta fiind cunoscut ca o persoană liniştită, care nu punea probleme. El nu a lăsat niciun bilet prin care să-şi justifice fapta, iar colegii de detenţie au spus că în ultima vreme ar fi fost bine dispus şi că nimic din comportamentul lui nu a lăsat să se înţeleagă că ar intenţiona să recurgă la un astfel de gest", a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului.
Trupul bărbatului a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
"La prima vedere, pe trupul bărbatului nu se vedeau semne de violenţă, astfel că deocamdată nu sunt suspiciuni asupra cauzei morţii, dar cazul a fost adus şi în atenţia procurorilor, care au deschis o anchetă", a mai precizat Gabi Botezan.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO