Profesorul de religie Gabriel Vrânceanu a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a prezentat elevilor filmul în timpul căruia un băiat a leşinat şi a fost dus cu ambulanţa la spital pentru ca aceştia să „perceapă păcatul avortului”.
„Acest documentar, o producţie americană, este unul foarte educativ şi l-am prezentat tocmai ca elevii să perceapă păcatul avortului. Eu nu cred că imaginile vizionate să aibă vreo legătură cu ce i s-a întâmplat elevului. Nu e un film de groază, ţine strict de umanitate”, a spus profesorul de religie.
Miercuri, un elev de 17 ani din clasa a XI-a a Liceului „Emil Racoviţă” Vaslui a leşinat în timp ce viziona un documentar despre avort, prezentat de profesorul de religie. Băiatul a fost dus cu ambulanţa la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri, elevul revenindu-şi şi fiind trimis acasă.
”Elevului în vârstă de 17 ani a spus că i s-a făcut rău de la nişte imagini despre chiuretaj pe care le-a văzut în timpul orei de religie. A fost diagnosticat cu distonie neurovegetativă, a primit reţetă şi a fost trimis acasă”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă, Lelia Croitoru.
Inspectoratul Şcolar Judeţean a început o anchetă în acest caz, şeful instituţiei, Gabriela Placinta, declarând că deocamdată nu ştie dacă filmul pe care profesorul de religie l-a supus vizionării în timpul orei este unul compatibil cu programa şcolară.
Comisia de disciplină din cadrul liceului vasluian se va pronunţa, în termen de o lună, asupra faptei profesorului.