Un elev din judeţul Timiş a fost bătut de tatăl unui coleg în sala de clasă
Incidentul a avut loc la începutul săptămânii la Şcoala cu clasele I – VIII din Sânmihaiu Român, judeţul Timiş. Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că un elev de 14 ani a fost bătut de tatăl unui coleg în sala de clasa, în timpul unei ore, profesorul fiind plecat în cancelarie cu catalogul. Părintele a fost chemat de fiul său, care a avut un conflict cu elevul agresat.
“Incidentul s-a petrecut luni, la ora 11.20, când tatăl unui elev a intrat în şcoală, având în vedere că nu există pază şi elevi de serviciu. Părintele a profitat că profesorul de Educaţie Tehnologică a fost ieşit din clasă, se presupune că a mers până în cancelarie cu catalogul, iar pentru acest aspect, unitatea de învăţământ a constituit o comisie de cercetare disciplinară prealabilă, pe motiv că nu se afla în acel moment în clasă. Acest fapt a înlesnit, într-un fel, pătrunderea părintelui în clasă, iar agresarea fizică a copilului s-a produs în momentul în care colegul nostru ar fi trebuit să fie în clasă. Tatăl i-a aplicat trei lovituri cu pumnul în zona capului, copilul se afla în bancă. După ce l-a agresat, părintele a părăsit sala, după care a ajuns şi profesorul în clasă. Directorul şcolii a chemat poliţia. Copilul prezintă o echimoză în zona feţei de la loviturile aplicate”, a afirmat Aura Danielescu.
Tatăl elevului agresat a depus o plângere la Poliţia Timiş, fiind deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.
“În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, poliţiştii efectuând cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii incidentului”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu.