Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor Mircea Toader a declarat, luni, că deputaţii din coaliţia guvernamentală au armonizat punctele de vedere la statutul minorităţilor naţionale, cu excepţia a trei puncte care vor merge la nivelul coaliţiei guvernamentale.
„La nivelul grupurilor parlamentare care fac parte din coaliţie am discutat Statutul minorităţilor naţionale. Am armonizat punctele de vedere care au fost divergente, au rămas câteva care vor merge la nivelul coaliţiei şi mâine intră în comisie pentru a finaliza raportul”, a precizat Mircea Toader.
El a arătat că sunt câteva articole care vor fi discutate în coaliţie, menţionând faptul că mai trebuie să se ajungă la o concluzie în privinţa articolului 14, al dreptului de veto al Consiliului Naţional al autonomiei culturale care va fi înfiinţat prin legea Statutului minorităţilor, dar şi la capitolul privind autonomia culturală.
Articolul 14 agreat de UDMR, care prevedea că statul nu poate modifica limitele administrativ-teritoriale dacă afectează ponderea semnificativă a minorităţilor naţionale din teritoriul respectiv, a fost modificat în comisie la propunerea PDL.
Astfel, amendamentul stabileşte că statul poate modifica limitele administrativ teritoriale dacă nu afectează dreptul minorităţilor naţionale din zonă.
Membri ai PDL şi UDMR şi ai grupului minorităţilor s-au întâlnit, luni, la Parlament, în biroul liderului grupului PDL Mircea Toader, pentru a negocia în legătură cu proiectul Statutului minorităţilor.
La negocieri au participat din partea PDL Mircea Toader, Daniel Buda, Marius Drăgulescu, din partea UDMR Varga Attila, Mate Andras şi Marton Arpad, iar de la minorităţile naţionale Varuijan Pambuccian şi Nicolae Păun.