„Eu zic că nu ar trebui ordonanţă, s-ar putea discuta în Parlament. Care ar fi urgenţa, dacă ar fi eventual condamnaţi în penitenciar, dar se poate discuta pentru că, dacă se ajunge la concluzia că acele probe sunt ilegale, un nou motiv de revizuire poate că ar fi oportun, dar m-aş feri de o ordonanţă de urgenţă. Care ar fi calea de urmat? Eu spun un proiect legislativ într-o procedura de urgenţă dacă se doreşte acest lucru, nu ştiu cât de fezabilă este ideea cu revizuirea, mă uit pe Codul de procedură penală dacă nu cumva este un motiv de revizuire deja, dar e periculos prin ordonanţă de urgenţă o astfel de modificare. Care ar fi pericolul? Vorbesc general, este bine totuşi ca astfel de proiecte să urmeze calea legislativă, adică dezbatere în Parlament, argumente pro şi contra, acolo vin şi specialiştii din sistem, CSM, li se cer opinii instanţelor, parchetelor, societatea civilă la rândul ei are posibilitatea să-şi spună punctul de vedere, nu este o chestiune care poate fi expediată atât de rapid cum cred că face domnul ministru. Parlamentul mi se pare cel mai sigur loc unde se pot întâlni opiniile pro şi contra, sunt şi opinii contra”, a declarat, pentru MEDIAFAX, judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte CSM.
Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri seară, că-i va propune premierului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date pe protocoale sau interceptări ilegale, Tudorel Toader precizând că va face această propunere într-un timp scurt, „după terminarea concediilor”.
„(Ordonanţa va dispune -n.r.) posibilitatea oricărui condamnat care are sentimentul, convingerea faptului că hotărârea a fost pe protocol sau pe interceptare nelegală să se apropie de dosar, să ceară unui judecător să verifice dacă hotărârea lui a fost pronunţată pe baza celor două elemente, judecător care să spună da, îi admite şi trimite cauza la rejudecare, judecător care să spună nu, nu e vorba de interceptări nelegale, de protocoale, se respinge. Deciziile Curţii Constituţionale fac această definiţie, această clasificare (- a ceea ce înseamnă interceptări nelegale -n.r.). Interceptări făcute de SRI şi folosite de procurorul de drept comun, fapte care nu au legătură cu securitatea, siguranţa naţională şi folosite în fapte de drept comun”, a declarat, miercuri seară, Tudorel Toader, la Antena 3.