Potrivit raporatelor publicate pe site-ul pe care au fost publicate rapoartele finale ale primei repartizări computerizate a absolvenţilor de clasa a VIII-a, cele mai multe medii de 10.00 au fost obţinute în judeţul Iaşi, respectiv 19.
ADMITERE LICEU 2011: VEZI CINE A INTRAT LA LICEU CU MEDIA 10
Pe locul doi în clasamentul mediilor maxime este Capitala, cu 16 note de 10.00.
Totodată, nota maximă a fost obţinută de câte un elev din judeţele Braşov, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Maramureş, Vaslui, de câte doi elevi din judeţele Argeş, Bihor, Brăila, Caraş – Severin, Giurgiu, Prahova, Timiş, Teleorman, Vâlcea, de câte trei elevi din judeţele Buzău, Călăraşi, Mureş, Sibiu, Satu Mare.
Câte patru elevi din judeţele Ialomiţa şi Vrancea au primit nota 10.00, obţinută şi de câte cinci din judeţele Bistriţa – Năsăud, Constanţa şi Sălaj.
Nota 10.00 au obţinut şase elevi din Neamţ, câte şapte din Cluj şi Dâmboviţa, câte opt din Olt şi Suceava şi 10 din Dolj.