15:02
Germanul a fost acuzat că a făcut plajă în timp ce era dezbrăcat într-o zonă comună a clădirii dintr-un cartier de lux al oraşului Frankfurt. De asemenea, s-a spus că el a mers dezbrăcat pe scările clădirii.
Ca urmare, o companie de resurse umane care a închiriat spaţii în clădire a anunţat că va reduce plăţile pe care le datora conform contractului din cauza bărbatului.
Totuşi, cei care au anchetat acuzaţiile au constatat că bărbatul purta în spaţiile publice un halat. În plus, instanţa a decis că obiceiul nu reprezintă „un act extrem de nepotrivit” şi că locul în care bărbatul s-a bronzat nud este vizibil doar dacă angajaţii companiei de resurse umane „se apleacă peste fereastră”.