Un grup de elevi aflaţi la Padina, duşi spre case cu maşini ale jandarmilor

Cei 17 elevi şi doi profesori aflaţi la o cabană din Padina au plecat din zonă, duminică după-amiază, cu trei maşini ale Jandarmeriei şi Serviciului Salvamont Dâmboviţa, care îi vor duce până la Sanatoriul Moroieni, de unde vor fi preluaţi de un autocar.

Urmărește
157 afișări
Imaginea articolului Un grup de elevi aflaţi la Padina, duşi spre case cu maşini ale jandarmilor

Un grup de elevi aflaţi la Padina, duşi spre case cu maşini ale jandarmilor (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Potrivit lui Doru Diaconescu, şeful Serviciului Salvamont Dâmboviţa, călătoria va dura aproximativ două ore, iar copiii, care învaţă la un liceu din Târgovişte, vor fi transportaţi în condiţii de siguranţă cu două autovehicule aparţinând Jandarmeriei Dâmboviţa şi cu o maşină a Serviciului Salvamont Dâmboviţa.

"Suntem pregătiţi să transportăm copiii, am răspuns solicitării dirigintei care îi însoţeşte pe copii la munte şi îi vom duce pînă la Sanatoriul Moroieni, unde elevii vor fi aşteptaţi de mijlocul de transport venit special să îi preia. Ceilalţi turişti cu autoturisme au plecat şi ei de la cabane şi nu sunt probleme deosebite, iar în zonă se mai află, la un hotel, un grup de aproximativ 30 de turişti care şi-au exprimat dorinţa de a mai sta o noapte şi de a coborî luni cu autocarul cu care au venit", a declarat şeful Serviciului Salvamont Dâmboviţa.

Profesorii care i-au însoţit pe cei 17 elevi la Padina au apelat la sprijinul jandarmilor şi salvamontiştilor în condiţiile în care şoferul autocarului care i-a adus aici a spus că nu mai are curajul să urce cu maşina pe platoul Padina-Peştera, călătoria fiind riscantă chiar dacă drumul a fost deblocat.

Drumul Judeţean 714 Moroieni-Peştera a fost blocat, sâmbătă, timp de aproximativ şapte ore, între Bolboci şi Padina, din cauza căderilor abundente de zăpadă de pe versantul dâmboviţean al Bucegilor.

Drumarii de la SC Drumuri şi Poduri, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, acţionează în continuare, duminică, pentru păstrarea carosabilului în condiţii care să permită deplasarea. Poliţiştii îi avertizează pe şoferii care intenţionează să tranziteze Drumul Judeţean 714 să aibă maşinile echipate corespunzător sezonului de iarnă, conducătorii auto care nu au lanţuri pe maşini fiind atenţionaţi să evite acest traseu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici