Un incendiu a cuprins 20 de hectare de păşune, în Harghita
Pompierii militari şi cei voluntari intervin, sâmbătă, pentru a stinge un incendiu care a fost provocat de un localnic din Remetea şi care s-a extins, cuprinzând 20 de hectare de păşune, iar focul ar putea ajunge la o pădure aflată în apropiere.

Un incendiu a cuprins 20 de hectare de păşune, în Harghita (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit ofiţerului operativ Ilie Crăciun de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, incendiul a fost observat de localnici vineri după-amiază.
În zona unde a fost semnalat focul au ajuns gărzi de intervenţie de la ISU, de la serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate, însă accesul în zonă este dificil, din cauza reliefului.
"La sosirea pompierilor focul se manifesta pe o suprafaţă destul de mare de păşune acoperită cu vegetaţie uscată, doborâturi şi resturi de exploatare forestieră, dar încă nu ajunsese la pădure, aşa că primele măsuri au vizat localizarea incendiului", a spus Crăciun.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
Pompierii, ajutaţi de localnici şi pădurari, au reuşit să stingă, până vineri seara, focarele de suprafaţă, folosind drujbe, lopeţi şi măturoaie.
Sâmbătă dimineaţa, o altă echipă de la ISU intervine pentru a stinge focarele dintre stânci.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

