Un incendiu a distrus un camping şi 500 de hectare în sudul Franţei. 2.000 de persoane au fost evacuate

Publicat: 15 08. 2023, 19:20
Actualizat: 15 08. 2023, 19:22

Nu au fost răniţi nici dintre rezidenţi, nici dintre turişti în incendiu, au declarat autorităţile franceze, citate de Reuters.

„Seceta şi incendiile sunt două feţe ale aceleiaşi monede: schimbările climatice”, a declarat Christophe Bechu, ministrul pentru tranziţie ecologică, într-un mesaj pe Twitter, în timpul unei vizite la locul incendiului din regiunea Pirinei Orientali, în apropiere de graniţa cu Spania.

Incendiul a distrus o zonă turistică aflată la aproximativ 30 de minute de Perpignon, care era vulnerabilă din cauza „căldurii intense, a uscăciunii şi a vânturilor tumultoase de până la 180 km/h”, au declarat autorităţile.

Majoritatea celor evacuaţi au putut să se întoarcă la cazare sau la casele lor, dar câteva zeci de turişti încă mai aşteptau să fie relocaţi, a declarat Bechu reporterilor din Saint-Andre.

Unele dintre aceste persoane şi-au pierdut documentele, banii şi maşinile în incendiu, a precizat Bechu.

El a adăugat că în această vară s-au înregistrat mai puţine incendii decât anul trecut, când 70.000 de hectare au fost transformate în cenuşă, dar că vara încă nu s-a terminat.

Cinci regiuni din estul ţării se află în prezent în „alertă maximă” de caniculă, potrivit site-ului autorităţii meteorologice franceze Meteo France.