Un incendiu a izbucnit la un bloc din Drobeta Turnu Severin -2-

Publicat: 25 04. 2011, 16:25
Actualizat: 06 11. 2012, 14:09

Potrivit căpitanului Claudiu Balaure de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, la faţa locului au ajuns 25 de pompieri cu patru autospeciale şi două scări, intervenţia acestora fiind îngreunată de vântul puternic.

El a precizat că pompierii au chemat alte două autospeciale în ajutor.

Imobilul din municipiul Drobeta Turnu Severin unde a izbucnit incendiul este construit de primărie şi a fost dat în folosinţă la începutul anului 2011. În acest bloc, care are trei etaje şi mansardă, locuiesc 84 de persoane.

Locatarii imobilului au fost evacuaţi.

Conform liderului Partidei Romilor „Pro Mehedinţi”, Cornel Ionescu, în bloc se află o adolescentă de 15 care are un handicap.

Din primele informaţii, incendiul ar fi izbucnit din camera unde locuia fata, fiind vorba despre un apartament aflat la mansarda imobilului. Mai mulţi locatari au încercat să o salveze pe adolescentă, dar au fost împiedicaţi de flăcări, fiind nevoie de intervenţia pompierilor.