Potrivit unui reportaj ProTV publicat pe Stirileprotv.ro, în acest loc superb au fost observate aproximativ 90 de specii de păsări. Multe dintre ele protejate în Europa. Specialiştii spun că păsările au migrat aici pentru că au găsit adevărate resurse de hrană. Practic, aici s-a format un întreg ecosistem.
Când păşeşti în acest loc ai impresia că te afli într-un paradis verde. Ceea ce face diferenţa între oaza de linişte şi gălăgia urbană este un dig construit în perioada comunistă. Dincolo de el se află adevăratul Bucureşti.
Lacul Văcăreşti, delta din mijlocul Bucureştiului, se află între Sun Plaza, hotelul Rin şi blocurile turn Amita gardens.
Întreaga zonă e în litigiu între Ministerul Mediului şi o firmă privată care în ianuarie 2003 a primit în concesiune terenul pentru 49 de ani, ca să ridice o bază sportivă. Câteva asociaţii militează ca acest loc să devină rezervaţie naturală.
Legea spune că propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată pot fi făcute de orice persoană fizică sau juridică.