Acesta îl anunţa pe patron când urmau să aibă loc verificări la sălile de jocuri şi baruri din zonă.
Poliţiştii anticorupţie din Giurgiu au făcut o percheziţie la locuinţa jandarmului din oraşul Bolintin Vale. Anchetatorii au descoperit că, între mai şi decembrie 2024, subofiţerul primea bani atât în mână, cât şi prin transfer bancar, pentru a dezvălui date confidenţiale despre acţiunile jandarmilor.
Jandarmul, care lucra la Detaşamentul Bolintin Vale, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. El este cercetat de procurorii militari pentru două infracţiuni: luare de mită şi dezvăluirea de informaţii secrete în mod repetat.
Cazul este instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu.