Un magazin din Elveţia a anunţat că nu mai închiriază schiuri şi sănii clienţilor evrei

Publicat: 13 02. 2024, 21:08
Actualizat: 13 02. 2024, 21:10

Mesajul tradus în ebraică a apărut într-un magazin din celebra staţiune Davos, potrivit BBC. Cu ajutorul afişului, clienţii erau informaţi că din cauza unor incidente, inclusiv furturi, „nu mai închiriem echipament sportiv fraţilor noştri evrei”.

Ulterior, magazinul s-a confruntat cu numeroase proteste, inclusiv din partea primarului din Davos. „Toate formele de antisemitism, rasism şi discriminare trebuie condamnate. Acest lucru nu este de Davos”, a transmis primarul Philipp Wilhelm.

Managerul magazinului a prezentat scuze şi a recunoscut că mesajul a fost „prost formulat”. Clienţii evrei au fost şi sunt bineveniţi, a transmis el.

Poliţia elveţiană a deschis o anchetă, iar Federaţia Elveţiană a Comunităţilor Evreieşti intenţionează să înceapă o acţiune în justiţie.