Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, cei trei bărbaţi lucrau la o reţea de canalizare pe o proprietate privată, iar la faţa locului erau mai mulţi muncitori care participau la această operaţiune şi un excavator.
Martorii spun că, la un moment dat, malul de pământ s-a prăbuşit şi i-a prins pe trei dintre bărbaţi, aceştia fiind acoperiţi cu pământ până la brâu.
La faţa locului, au venit echipajele SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Argeş, iar la câteva minute după producerea accidentului, unul dintre muncitori a fost scos de către pompierii militari. El a primit îngrijiri medicale, dar nu necesită internare.
La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii militari argeşeni intervin pentru scoaterea celorlalţi doi muncitori.
La locul incidentului, urmează să se deplaseze inspectorii ITM Argeş, pentru a stabili dacă bărbaţii sunt angajaţi ai unei firme specializate în construcţii, dacă au contracte de muncă şi erau în timpul programului.
Din primele cercetări reiese că malul de pământ care s-a prăbuşit peste cei trei muncitori nu ar fi avut cofrag de protecţie.