Prima pagină » Social » Un medic din Arad a murit în timpul gărzii, la spital

Un medic din Arad a murit în timpul gărzii, la spital

Un medic cardiolog în vârstă de 44 de ani a murit la Spitalul Judeţean Arad, la puţin timp după ce a intrat în gardă. Cauzele exacte ale morţii vor fi stabilite după efectuarea autopsiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un medic din Arad a murit în timpul gărzii, la spital
Adriana Mit
21 oct. 2018, 14:21, Social

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Simina Roz, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, că medicul cardiolog a murit sâmbătă. Cu puţin timp după ce a intrat în garda, la ora 08.00, pe secţia de Cardiologie, medical a început să se simtă rău.

“A suferit un stop cardio-respirator, colegii au făcut tot posibilul pentru a-i salva viaţa, dar în zadar. La ora 08.00 a intrat în gardă, iar la ora 12.00 a fost declarat decesul”, a afirmat Simina Roz.

Colegii medicului cardiolog au susţinut că nu ştiau ca medicul Cosana Claiciu să sufere de vreo afecţiune gravă.

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, urmează să se efectueze autopsia, pentru a se stabili cauzele exacte ale decesului.