O angajată a unei bănci din Iaşi a încercat să se sinucidă de teama pierderii serviciului

Publicat: 29 03. 2009, 17:30
Actualizat: 12 11. 2012, 21:37

Potrivit medicilor ieşeni, tânăra se află internată în stare gravă în spital, prognosticul fiind rezervat.

„Pacienta a ingerat în scop autolitic o cantitate importantă de sedative şi hipnotice. Imediat ce a fost adusă la spital, a beneficiat de măsuri de depurare a toxicului, lavaj gastric, purgativ şi diureză osmotică”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX medicul Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii Primire Urgenţe (UPU) din cadrul spitalului de Urgenţe din Iaşi.

El a adăugat că tânăra le-a declarat psihologilor din cadrul spitalului că a recurs la gestul sinuciderii întrucât îi era frică de o posibilă diminuare a salariului, precum şi de posibilitatea pierderii locului de muncă.

Medicul ieşean a adăugat că atât timp cât factorii declanşatori persistă, există riscul repetării gestului suicidar.