Un membru al staff-ului naţionalei de fotbal a Albaniei este acuzat de agresiune sexuală, infracţiune comisă împotriva unei tinere în vârstă de 18 ani, o angajată a hotelului în care a stat echipa antrenată de brazilianul Sylvinho.
Totul s-ar fi întâmplat pe 23 iunie, cu o zi înainte ca naţionala Albaniei să piardă cu 1-0 împotriva Spaniei, în grupe.
După cum a relatat publicaţia Bild, actul violent a avut loc în bucătăria hotelului. Acolo, tânăra a sunat la poliţie, iar o anchetă a început la Parchetul Dortmund.
Fata a spus Poliţiei că albanezul a împins-o în bucătărie, a început să o sărute şi apoi a abuzat-o. Deşi Parchetul a fost informat imediat, acuzatul s-a întors acasă a doua zi după înfrângerea Albaniei împotriva Spaniei.
Un purtător de cuvânt al Parchetului a spus: „Deoarece până acum nu există suspiciuni urgente cu privire la infracţiune, nu a fost prezentată o cerere de mandat de arestare. Potrivit legii germane, un violator riscă cel puţin doi ani de închisoare”.
Acum se cercetează în ce măsură suspectul a acţionat împotriva voinţei femeii: presupusul atacator nu este nici jucător, nici oficial de rang înalt.
De menţionat că bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost imediat suspendat de Federaţia Albaneză de Fotbal.