În primul rând, nu te lăsa intimidat de angajator! Destul de frecvent întâlnită este situaţia în care patronul încearcă să te facă pe tine să-ţi dai demisia.
Pe motiv că nu eşti cel mai potrivit pentru job, că nu te-ai adaptat sau că nu prea-ţi faci treaba, şeful încearcă să-ţi inducă ideea că dacă nu-ţi dai tu demisia ţi s-ar putea întâmpla ceva rău.
Nimic mai fals! În cazul în care angajatorul nu este mulţumit de tine, el este cel care va trebui să demonstreze acest lucru, după ce face mai multe cercetări disciplinare. Abia după ce strânge suficiente probe pentru a demonstra că nu ţi-ai îndeplinit sarcinile de serviciu îţi poate desface contractul de muncă.