Bărbatul era din oraşul bihorean Nucet şi lucra la Mina Băiţa de 20 de ani, el neavând familie. Miercuri, înainte de ieşirea acestuia din tură, colegii au observat că bărbatul lipseşte şi au început să îl caute.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Beiuş, Adriana Ardelean, după ore întregi de căutari bărbatul a fost găsit mort, la o distanţă de aproximativ doi kilometri de ieşirea din Mina Băiţa.
Primele date ale anchetatorilor arată că bărbatul s-ar fi sinucis cu ajutorul unei capse detonante pe care se presupune că ar fi luat-o din mină.
„Acest eveniment s-a petrecut în timpul orelor de program. În timp ce echipa era în subteran, persoana respectivă, din primele constatări, a părăsit subteranul şi suicidul a avut loc la o distanţă apreciabilă de locul pe unde se ieşea din mină, pe o cale mai puţin accesibilă (…) Până în prezent nu se cunoaşte concret nici provenienţa acelor capse sau a altor materiale care au fost folosite de bărbat”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Beiuş, Adriana Ardelean.
Conform anchetatorilor, bărbatul nu avea probleme la serviciu, acest lucru reieşind din declaraţiile date de către colegii săi.
În acest caz, Parchetul Judecătoriei Beiuş face cercetări pentru ucidere din culpă, accident de muncă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând să stabilească motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest, dar şi de unde avea capsele detonante pe care le-a folosit.