Un mire şi-a împuşcat în cap soţia şi cavalerul de onoare în timpul nunţii, după care s-a sinucis

Un mire şi-a împuşcat mortal proaspăta soţie şi cavalerul de onoare, în Brazilia, imediat după ce i-a anunţat pe nuntaşi că are o surpriză pentru ei, relatează dailymail.co.uk.

Urmărește
55 afișări
Imaginea articolului Un mire şi-a împuşcat în cap soţia şi cavalerul de onoare în timpul nunţii, după care s-a sinucis

Un mire şi-a împuşcat în cap soţia şi cavalerul de onoare în timpul nunţii, după care s-a sinucis (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rogerio Damascena, un bărbat în vârstă de 29 de ani, a împuşcat-o pe soţia sa Renata Alexandre Costa Coelho, în timpul recepţiei nunţii lor. Mirele a îndreptat apoi arma spre cel mai bun prieten al său, cavalerul de onoare, împuşcându-l şi pe acesta mortal, înainte de a se sinucide.

Aproximativ 200 de oaspeţi îngroziţi au fost martorii masacrului de la petrecerea din Recife, în nordul Braziliei, duminică dimineaţa.

Detectivul care cercetează cazul consideră că este vorba de crimă cu premeditare, deoarece mirele avea arma ascunsă în maşina tatălui său, de unde s-a dus să o ia când i-a anunţat pe nuntaşi că le-a pregătit o surpriză. Motivele care l-au împins pe bărbat la a-şi ucide soţia şi cel mai bun prieten, pentru a se sinucide ulterior rămân necunoscute atât autorităţilor cât şi familiei, care susţine că mirii erau un cuplu foarte fericit.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici