Un mort şi cinci răniţi, într-un accident produs pe DN 56 A
Un bărbat a murit şi alte cinci persoane, printre care şi o fetiţă de nouă ani, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţa, pe DN 56 A, între localităţile Şimian şi Hinova, în judeţul Mehedinţi.
Un mort şi cinci răniţi, într-un accident produs pe DN 56 A (Imagine: Mediafax Foto)
Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţa, la zece kilometri de Drobeta Turnu Severin, în urma coliziunii fiind rănite şase persoane cu vârste între nouă şi 60 de ani, una dintre victime fiind scoasă din maşină de un echipaj de la Descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi şi decedând în ambulanţă în drum spre spital.
Subcomisarul Titi Zorzoliu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Mehedinţi a declarat corespondentului MEDIAFAX că din primele cercetări, de vină pentru producerea accidentului a fost şoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Drobeta Turnu Severin către Calafat şi a intrat în depăşirea mai multor autoturisme, lovind frontal o maşină care circula din sens opus.
"Din primele cercetări se pare că un şofer a intrat în depăşirea mai multor autoturisme şi a intrat în coliziune frontală cu un altul care circula din sens opus. Urmare a accidentului şase persoane au fost rănite şi transpotate la spital", a explicat Zorzoliu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Grindeanu, atac la Bolojan: La Bihor din 200 de persoane date afară 195 au câştigat în instanţă / Dacă faci doar pentru presă, ai reversul în câteva luni
-
Bujduveanu (PNL) şi Vigheciu (PSD) sunt noii viceprimari ai Capitalei
-
ZF: Un tronson de autostradă construit de un gigant din Austria trebuie demolat în totalitate în Ungaria. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţie
Potrivit medicului Horia Ene din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, şoferul autoturismului care a intrat în depăşire a fost scos de pompierii militari dintre fiarele maşinii în stare gravă cu multiple traumatisme şi hemoragie internă şi a murit în drum spre spital. Alte patru persoane rănite au fost internate la secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Fetiţa în vârstă de nouă ani este în stare gravă cu traumatism cranio-cerebral şi o posibilă hemoragie internă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO