Video Un mort şi cinci răniţi într-un accident rutier petrecut la Jidvei (Video ProTv)

Un muncitor a murit şi alţi cinci au fost răniţi, sâmbătă, după ce tractorul care îi transporta a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Jidvei din judeţul Alba, remorca în care aceştia se aflau desprinzându-se de cabină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
569 afișări

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, zece persoane, muncitori la o societate viticolă din zonă, erau transportate cu un tractor cu remorcă, în care erau încărcaţi şi stâlpi pentru viţa de vie. La un moment dat, la coborârea unei pante, remorca s-a desprins de cabina tractorului, iar oamenii au intrat în panică. Unii dintre ei au reuşit să sară din remorcă, iar alţii au fost prinşi de aceasta când s-a răsturnat.

În urma accidentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a murit, un altul a fost grav rănit şi a fost transportat de elicopterul SMURD la Târgu Mureş, iar alţi patru au fost răniţi mai uşor, fiind transportaţi la Spitalul din Blaj.

O echipă de poliţişti, procurori şi inspectori de muncă cercetează acest caz şi urmează să stabileasacă dacă este vorba de un accident de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici