Un mort şi doi răniţi în urma unui carambol pe Pasarela Otopeni
O tânără a murit şi doi bărbaţi au ajuns în spital, luni, după ce un şofer a piedut controlul volanului pe Pasarela Otopeni, a trecut peste scuarul din beton ce separă sensurile de mers, intrând pe contrasens unde s-a tamponat frontal cu un Fiat, care a fost proiectat într-o Skoda.

Un mort şi doi răniţi în urma unui carambol pe Pasarela Otopeni
Poliţia Capitalei informează că luni, în jurul orei 12.32, prahoveanul Ilie B. (26 de ani), a condus un autoturism marca Audi A8, pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti dinspre comuna Otopeni către strada Aerogării.
Când a ajuns în apropierea coborârii de pe Pasarela Otopeni nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind ud, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a trecut peste scuarul din beton ce separă sensurile de mers, intrând pe contrasens unde s-a tamponat frontal cu un autoturism marca Fiat Doblo, condus de Gheorghe G. (52 de ani) din Bucureşti, care la rândul său a fost tamponat în spate de un autoturism marca Skoda, condus de braşoveanul Lorand S. (33 de ani).
Din accident a rezultat decesul ocupantei locului dreapta faţă din autoturismul marca Audi A8, Ana-Maria D, în vârstă de 24 de ani, din judeţul Prahova, care a decedat la camera de gardă a spitalului, rănirea gravă a conducătorilor auto Ilie B şi Gheorghe G., care au rămas internaţi în spital.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
Elon Musk le cere angajaţilor federali să-şi justifice activitatea sau să demisioneze. „Ce aţi făcut săptămâna trecută?”
-
Alarmă la Vatican. Papa Francisc se află în stare critică în urma unei crize respiratorii severe
Conducatorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. În momentul producerii accidentului ei nu purtau centura de siguranţă.
Traficul rutier a fost oprit, reluându-se după aproximativ două ore.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare care va fi înaintat spre soluţionare Serviciului Cercetări Penale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:36
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 07:22