Un mort şi patru răniţi, în urma unui accident care a avut loc în dreptul staţiunii Costineşti

Publicat: 27 06. 2011, 21:59
Actualizat: 06 11. 2012, 17:03

Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, accidentul a avut loc în jurul orei 20.30, la intersecţia DN 39 cu DC 6, care duce către staţiunea Costineşti.

În accident au fost implicate două autoturisme care se deplasau dinspre Constanţa spre Mangalia, respectiv un BMW cu numere de Anglia, dar în care se aflau cinci persoane cu cetăţenie română, şi un Matiz.

Din primele informaţii, accidentul ar fi avut loc din cauza unei depăşiri neregulamentare, pe fondul vitezei excesive.

„În tentativa de a depăşi, şoferul autoturismului BMW a pierdut controlul direcţiei, a acroşat Matizul, iar apoi maşina acestuia s-a răsturnat„, au precizat reprezentanţii SPR Constanţa.

În urma accidentului, o persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite, toate aflate în BMW, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, au mai spus sursele citate.

Niciuna dintre persoanele aflate în Matiz nu a fost rănită.

În urma accidentului, traficul pe DN 39 a fost complet blocat mai mult de o oră, iar la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia se desfăşoară pe un singur fir în ambele sensuri, fiind dirijată de poliţişti.