Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, șapte persoane au fost implicate în accidentul din Gara Berheci, una dintre acestea fiind declarată decedată
„Șapte persoane implicate, iar una dintre acestea a fost declarată decedată. Persoana a fost găsită încarcerată de forțele dislocate la fața locului”, a transmis IGSU.
Mai multe persoane au fost rănite, vineri noaptea, în satul Gara Berheci, din Galați, primele informații arătând că cel puțin una dintre victime este încarcerată. Mai multe echipaje de ambulanță intervin pentru acordarea primului ajutor.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.