Un mort şi trei răniţi grav, într-un accident produs pe litoral

O tânără în vârstă de 22 de ani a murit, iar trei prieteni ai acesteia au fost răniţi grav, duminică seara, după ce au intrat cu maşina într-un copac de pe marginea DN 39, Constanţa - Mangalia.

Urmărește
86 afișări
Imaginea articolului Un mort şi trei răniţi grav, într-un accident produs pe litoral

Un mort şi trei răniţi grav, într-un accident produs pe litoral

Cei patru se întorceau acasă după ce petrecuseră sfârşitul de săptămînă pe litoral, iar pentru scoaterea lor din maşina distrusă a fost necesară intervenţia unui echipaj de la descarcerare.

Potrivit Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a produs la intrarea în localitatea 23 August, tinerii, toţi din Bucureşti, deplasându-se cu un Matiz dinspre Mangalia către Constanţa.

Aproape de intrarea în 23 August, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoseaua fiind udă din cauza ploii, Raluca Muşat, de 21 de ani, aflată la volanul maşinii, a pierdut controlul direcţiei, iar autoturismul a părăsit şoseaua şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Pasagera aflată pe scaunul din spatele şoferului, Ştefania Dumitrescu, de 22 de ani, a murit pe loc, iar ceilalţi tineri, Raluca Muşat, Iustinian Miu, de 19 ani, şi Marian Andrei, de 22 de ani, au fost răniţi grav.

Pentru scoaterea lor din maşina distrusă a fost necesară intervenţia unui echipaj de la descarcerare. Ei au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu diferite fracturi şi traumatisme, iar în prezent sunt în afara oricărui pericol.

Timp de o oră, circulaţia pe DN 39 s-a desfăşurat cu dificultate, pe un singur sens. Ancheta SPR în acest caz este în derulare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici