Un mort şi un rănit într-un accident la Arad, unde un autoturism a ars în întregime
Un bărbat în vârstă de 62 de ani a murit, iar altul a fost rănit grav, joi, după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit violent pe un drum judeţean din Arad, unul dintre vehicule arzând în totalitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc pe drumul judeţean dintre comunele Curtici şi Macea, unde autoturismele celor doi şoferi s-au ciocnit violent.
Potrivit poliţiştilor arădeni, bărbatul de 62 de ani circula cu un Peugeot şi a virat la stânga pentru a intra într-o benzinărie, fără să acorde prioritate unui autoturism Jaguar, înmatriculat în Irlanda, care circula din sens opus.
Autoturismul Peugeot a fost lovit în plin pe contrasens şi a luat foc.
Conform martorilor, şoferul a reuşit să iasă din maşina cuprinsă de flăcări, dar a murit în urma rănilor înainte să sosească ambulanţa.
"Şoferul de 62 de ani a ieşit din autoturismul care era în flăcări, dar a decedat la scurt timp, probabil în urma unor leziuni interne grave", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce.
Şoferul autoturismului Jaguar a fost rănit grav şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Arad, medicii afirmând că are numeroase traumatisme.
Autoturismul Peugeot a ars în întregime pe şosea, traficul fiind afectat în zonă până când pompierii au stins flăcările şi au eliberat carosabilul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO