Un mort şi un rănit într-un accident la Arad, unde un autoturism a ars în întregime

Publicat: 02 06. 2011, 11:21
Actualizat: 02 06. 2012, 05:30

Accidentul a avut loc pe drumul judeţean dintre comunele Curtici şi Macea, unde autoturismele celor doi şoferi s-au ciocnit violent.

Potrivit poliţiştilor arădeni, bărbatul de 62 de ani circula cu un Peugeot şi a virat la stânga pentru a intra într-o benzinărie, fără să acorde prioritate unui autoturism Jaguar, înmatriculat în Irlanda, care circula din sens opus.

Autoturismul Peugeot a fost lovit în plin pe contrasens şi a luat foc.

Conform martorilor, şoferul a reuşit să iasă din maşina cuprinsă de flăcări, dar a murit în urma rănilor înainte să sosească ambulanţa.

„Şoferul de 62 de ani a ieşit din autoturismul care era în flăcări, dar a decedat la scurt timp, probabil în urma unor leziuni interne grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce.

Şoferul autoturismului Jaguar a fost rănit grav şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Arad, medicii afirmând că are numeroase traumatisme.

Autoturismul Peugeot a ars în întregime pe şosea, traficul fiind afectat în zonă până când pompierii au stins flăcările şi au eliberat carosabilul.