Un nou atac al Rusiei în Ucraina, o centrală termoelectrică a fost distrusă

Publicat: 11 04. 2024, 18:20
Actualizat: 11 04. 2024, 18:22

Atacurile ruseşti au distrus centrala termoelectrică Trypilska, din apropierea capitalei ucrainene, a declarat pentru Reuters un oficial al companiei care administrează centrala.

Imagini distribuite pe reţelele de socializare au arătat un incendiu care se manifesta la centrala în cauză.

„Avem nevoie de apărare aeriană şi de alt sprijin în materie de apărare, nu de discuţii lungi şi cu ochii închişi”, a scris preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a lovit instalaţii de combustibili şi energie din Ucraina ”ca represalii” după atacuri cu drone ucrainene asupra instalaţiilor de petrol, gaze şi energie ale Rusiei.