Un nou incendiu a avut loc la fabrica de la Gheorgheni

Un nou incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la societatea de prelucrarea lemnului din Gheorgheni, unde sâmbătă s-a produs o explozie soldată cu 23 de răniţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita dispunând efectuarea unui "control sever".

Urmărește
84 afișări
Imaginea articolului Un nou incendiu a avut loc la fabrica de la Gheorgheni

Un nou incendiu a avut loc la fabrica de la Gheorgheni

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, incendiul s-a produs la acoperişul halei de producţie de brichete de rumeguş.

La sosirea gărzii de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de circa doi metri pătraţi, sub învelitoarea acoperişului, pe scheletul de lemn.

"Exista pericolul ca flăcările să se propage la întreaga hală de producţie brichete de rumeguş. S-a intervenit rapid, cu două autospeciale, s-au luat măsuri pentru localizarea incendiului, acesta fiind lichidat în circa zece minute”, a declarat purtătorul de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu.

Pompierii au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de jarul sau scânteile purtate de vânt de la coşul de fum al fabricii, care au aprins praful de lemn.

Patronul societăţii, Pap Jozsef, susţine că a fost anunţat abia joi dimineaţă despre incendiu.

"Pe mine m-au anunţat abia azi dimineaţă muncitorii, dar nu era cazul să mă alerteze noaptea pentru că a fost un incendiu mic, fără pagube, pe care unul dintre muncitori l-a stins cu apă. Nici nu era nevoie de intervenţia pompierilor", a declarat, joi, Pap Jozsef.

"Patronul uită că are obligaţia de a anunţa pompierii despre izbucnirea unui incendiu, oricât de mic ar fi el. Am dispus să se efectueze un control sever, să vedem dacă se respectă condiţiile prevăzute în documentaţia de avizare-autorizare şi, dacă vedem că acestea au fost încălcate, vom aplica sancţiunile care se impun, a declarat, la rândul său, şeful ISU Harghita, Gheorghe Pop.

Potrivit sursei citate, data controlului nu va fi anunţată.

Întrebat cum comentează faptul că fabrica i-a fost afectată de două incendii în mai puţin de o săptămână, patronul Pap Jozsef a răspuns că "atunci când calul alb îşi întoarce spatele către cineva, e ghinion curat".

"Nu ştiu de unde au venit scânteile, nici nu cred că aveau de unde, pentru că, în urmă cu două zile, cei de la ISCIR Târgu Mureş au venit şi ne-au închis inclusiv cazanele de la centrala termică. Sunt controale peste controale la fabrică, mi-au ridicat actele, arhiva, ne chestionează pe toţi, dar cu ce mă ajută pe mine asta?", a afirmat acesta.

Un număr de 23 de muncitori au fost răniţi în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 8.00, la o fabrică de prelucrarea lemnului din Gheorgheni, la un siloz de depozitare a rumeguşului. Iniţial, răniţii au fost transportaţi cu maşinile patronului fabricii la spitalul din Gheorgheni. De aici, unii dintre răniţi au fost transportaţi la Târgu Mureş, iar zece persoane au fost duse, sâmbătă seară, la Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici