Un nou traseu montan, de peste 12 kilometri, inaugurat în judeţul Cluj

Publicat: 27 10. 2023, 10:07
Actualizat: 27 10. 2023, 10:09

Sâmbătă, Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj anunţă inaugurarea traseului montan Ruseşti – Dâlboacă – Colţii Şoimului – Ruseşti.

În premieră pentru inaugurarea unui traseu turistic, salvamontiştii clujeni îi vor ghida pe întreg traseul pe toţi participanţii.

În lungime de circa 12,5 km şi cu o diferenţă de nivel de circa 700 m, noul traseu, de tip circuit, este unul complex, conţinând atât o porţiune din defileul Someşului Cald, cât şi o porţiune de platou şi creastă cu şase puncte de belvedere asupra Munţilor Gilăului. După ce a fost marcat, pe traseu au fost montaţi, în ultimele zile, stâlpi cu săgeţi indicatoare şi panouri informative.

„Parcurgerea traseului va începe în cătunul Ruseşti, comuna Mărişel, la ora 10.00, din zona troiţei. Grupul va merge în aval pe defileu, apoi va urca spre creastă şi spre platoul cu punctele de belvedere din comuna Râşca şi va coborî spre Ruseşti pe Dâmbul Lung. Durata estimată de parcurgere a traseului este de 4-5 ore”, transmite Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia funcţionează Serviciul Judeţean Salvamont.

Traseul este accesibil şi copiilor cu vârste începând de la 8-9 ani, cu experienţă în drumeţii, însoţiţi de adulţi.