Un număr de 218 case au fost inundate în mai multe localităţi din judeţul Bacău
Un număr de 218 case şi peste 800 de hectare de teren agricol au fost inundate în mai multe localităţi din judeţul Bacău, a anunţat, duminică dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Maior Constantin Ene" Bacău.

Un număr de 218 case au fost inundate în mai multe localităţi din judeţul Bacău (Imagine: Oana Slemco/Arhiva Mediafax Foto)
Conform sursei citate, în localităţile Filipeni, Strugari, Bereşti-Tazlău, Zemeş, Mărgineni, Livezi, Măgura, Sănduleni, Tamaşi, Buhoci, Nicolae Bălcescu, Ungureni, Ghimeş, Palanca, Brusturoasa, Agăş, Asău, Ardeoani, Pârjol, Moineşti, Comăneşti şi Târgu Trotuş au fost inundate 218 case şi 817 hectare de teren agricol, au fost avariate două case şi au fost afectate 142 de curţi şi anexe.
De asemenea, au fost afectaţi 2,1 kilometri de drum judeţean, 45,4 kilometri de drum comunal, 0,020 km drum naţional, 0,350 km străzi, 0,1 km de cale ferată, 100 metri de dig, 30 metri de apărare mal şi au fost avariate şase 6 poduri şi podeţe.
Circulaţia feroviară pe tronsonul Ghimeş-Palanca rămâne în continuare închisă. Un număr de 20 de angajaţi de la Regionala Căi Ferate Galaţi, cu două utilaje, lucrează la decolmatarea unui pod şi înlăturarea aluviunilor de terasament, până la remedierea situaţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
De asemenea, un bărbat în vârstă de 68 de ani, din localitatea băcăuană Palanca, luat de o viitură, sâmbătă, timp ce lucra la consolidarea malului pârâului Ciugheş este în continuare dat dispărut.
Conform unei raportări de sâmbătă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, în comuna Agăş, sat Preluci, 80 de gospodării sunt izolate complet, podurile pe care era posibil accesul fiind distruse în urma viiturii de pe râul Trotuş. În aceste condiţii, accesul nu se mai poate face nici pietonal şi nici cu autovehicule.
Hidrologii au transmis, vineri, o avertizare de inundaţii valabilă de vineri, ora 16.00, până duminică, ora 16.00, menţinând codul portocaliu pe Prut şi Crasna şi instituindu-l în judeţele Bacău, Buzău, Vaslui, Galaţi, Botoşani şi Harghita, în vreme ce codul galben vizează 12 judeţe ale ţării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

