- Home
- Social
- DROBETA TURNU SEVERIN, (18.09.2019, 10:12)
- Loredana Ficiu
Un om de afaceri din Dolj a murit, după ce a fost bătut cu sălbăticie în trafic/ Cum a pornit conflictul
Un om de afaceri în vârstă de 46 de ani, din judeţul Dolj, a fost omorât, marţi seara, în urma unui conflict care a izbucnit în trafic, în comuna Vrata, din judeţul Mehedinţi, acesta fiind lovit cu parii de doi tineri care se aflau într-o căruţă. Agresorii au fost reţinuţi de procurori.

Un om de afaceri din Dolj a murit, după ce a fost bătut cu sălbăticie în trafic
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, doi tineri, cu vârste de 23 şi 26 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce ar fi omorât un om în bătaie, în urma unui conflict spontan în trafic.
Incidentul a avut loc în timp ce victima mergea cu un camion al societăţii pe care o deţinea pe raza localităţii Vrata şi a fost implicată într-un mic incident în trafic cu o căruţă.
„Conducătorul auto a coborât de la volan, a început o altercaţie verbală cu ocupanţii căruţei, conflictul a degenerat, iar doi dintre tinerii din căruţă l-au lovit cu parii pe conducătorul auto, acesta decedând pe loc. La sosirea ambulanţei s-a constatat decesul. Cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmează să continue ancheta", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Surse judiciare au precizat că victima avea un depozit de materiale de construcţii şi cherestea în localitatea Cetate din judeţul Dolj, iar de un an îşi deschisese un punct de lucru în comuna Vrata.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe