Un ONG denunţă faptul că participanţii la concertul Madonnei au distrus spaţiul verde
Spaţiul verde din Parcul Izvor a fost distrus aproape în întregime de participanţii la concertul Madonnei, pentru că nu a fost proiectat pentru un asemenea eveniment, potrivit Asociaţiei EcoAssist, care cere Primăriei Capitalei şi Primăriei Sectorului 5 să prevină astfel de situaţii.
Un ONG denunţă faptul că participanţii la concertul Madonnei au distrus spaţiul verde (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Asociaţia EcoAssist solicită oficial Primăriei Municipiului Bucureşti şi Primăriei Sectorului 5 să refuze, pe viitor, autorizarea unor astfel de evenimente pe un spaţiu verde din România.
Potrivit unui comunicat al ONG-ului, Asociaţia EcoAssist nu este împotriva evenimentelor organizate în parc, însă ar trebui luate în considerare anumite limite ca număr de participanţi, un stadion fiind mult mai potrivit pentru a găzdui 70.000 de persoane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Asociaţia reproşează organizatorilor faptul că numărul de coşuri de gunoi a fost insuficient, căile de acces inadecvate, în urma show-ului rămânând "munţi de sticle din plastic şi pahare de unică folosinţă".
Concertul susţinut de Madonna la Bucureşti a adunat peste 60.000 de persoane. Mulţi dintre participanţii la concert au cântat şi au dansat alături de celebra artistă, însă un show de asemenea anvergură amenajat într-un parc - oricât de mare ar fi acesta - nu poate să ofere aceleaşi condiţii ca un stadion cu o capacitate similară. Printre cei prezenţi au fost şi spectatori nemulţumiţi de vizibilitatea redusă sau de praful ridicat odată cu intrarea oamenilor pe terenul din faţa scenei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO