Un oraş din nordul Franţei interzice bicicletele în centru

Un oraş din nordul Franţei interzice bicicletele în centru, invocând motive de siguranţă pentru pietoni. Vehiculele pe două roţi nu mai sunt binevenite în zonele pietonale din Lille. Opoziţia ecologistă denunţă decizia care "îi dezavantajează pe biciclişti", potrivit AFP.

Urmărește
570 afișări
Imaginea articolului Un oraş din nordul Franţei interzice bicicletele în centru

Mediafax Foto

Primăria din Lille a decis să interzică accesul bicicletelor şi al altor vehicule pe două roţi (trotinete, skateboarduri etc.) într-o parte a centrului oraşului. Acestea vor fi interzise între orele 11.00 şi 22.00 în zonele pietonale ale oraşului, în special în jurul Place Rihour şi al catedralei. Sâmbăta, acest perimetru va fi extins de la 11.00 la 19.00 pe străzile pietonale din Old Lille.

Bicicliştii vor fi apoi obligaţi să "lase bicicletele jos şi să le împingă”, se arată în ordin.

Contravenienţii riscă o amendă cuprinsă între 35 şi 135 de euro. Ofiţerii de poliţie, angajaţii municipali, poştaşii, copiii sub 8 ani şi persoanele cu mobilitate redusă vor putea în continuare să folosească aceste zone fără restricţii.

Pierre Posmyk, viceprimarul responsabil cu mobilitatea, a declarat pentru AFP că pe aceste străzi erau "prea multe biciclete", ceea ce ridica probleme de siguranţă pentru pietoni.

Cu toate acestea, măsura este puternic criticată de consilierii ecologişti din opoziţie, care consideră că "dezavantajează un mod de transport virtuos", creând "un adevărat obstacol pentru biciclişti".

Înainte de Lille, mai multe oraşe au făcut un pas similar în această vară. Nisa a interzis circulaţia vehiculelor pe două roţi într-o parte a centrului oraşului său pentru sezonul estival, invocând riscurile pentru siguranţa pietonilor cauzate de viteza excesivă a unor biciclişti şi utilizatori de scutere.

"Problema nu este mijlocul de transport, ci modul în care este folosit", au declarat autorităţile locale pentru Le Figaro.

Agen a luat o decizie similară la începutul lunii iulie, interzicând vehiculele pe două roţi în centrul pietonal al oraşului. Decretul a fost contestat în instanţă la mijlocul lunii septembrie, dar decizia a fost suspendată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici