Un pacient al Spitalului Judeţean Constanţa a murit după ce s-a aruncat de la etajul al treilea

Un pacient al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, internat la Secţia Neurologie, a murit, duminică seară, după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al clădirii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
10 afișări

Potrivit directorului medical al unităţii sanitare, dr. Liliana Tuţa, pacientul, un bărbat în vârstă de 47 de ani, era internat de câteva zile în Secţia de Neurologie a spitalului, iar duminică seară s-a aruncat printr-un geam de la etajul al treilea al clădirii.

"A suferit traume teribile, multiple fracturi, inclusiv de coloană, o coastă îi perforase unul dintre plămâni, era într-o stare foarte gravă. A intrat imediat în grija medicilor de la Unitatea de Primire Urgenţe, dar cu toate eforturile acestora după aproximativ o oră a decedat. A făcut mai întâi stop respirator, a fost resuscitat, apoi a intrat în stop cardio-respirator şi nu s-a mai putut face nimic”, a precizat Liliana Tuţa.

Martorii le-au declarat anchetatorilor că bărbatul a fost liniştit în cea mai mare parte a zilei şi că au observat doar spre după-amiază care ar fi fost puţin agitat.

În acest caz fost începută o anchetă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici