Ministrul de Interne i-a felicitat pe cei implicaţi în realizarea capturii de cocaină

Publicat: 31 03. 2011, 15:28
Actualizat: 06 11. 2012, 13:58

„Vreau să îi felicit pe toţi cei care au lucrat şi pentru a depista această cantitate de cocaină. Este o cantitate mare, nu am doborât încă recordul, este o cantitate mai mare capturată în urmă cu ceva timp, dar nu la aceeaşi concentraţie pe care am avut-o la această dată. Îi felicit pe toţi şi le urez succes în continuare pentru că încercăm în această bătălie cu drogurile, la fel cum încercăm în bătălia cu etnobotanicele să ne lăsăm amprenta noastră, celor care reprezentăm instituţii ale statului şi să încercăm să combatem acest fenomen”, a declarat ministrul de Interne.

El a refuzat, însă, să ofere alte detalii legate de captura de droguri.

Aproximativ 150 de kilograme de cocaină au fost confiscate, joi, de poliţiştii de la combaterea crimei organizate, poliţiştii de frontieră şi procurorii DIICOT dintr-o hală din Săpânţa, judeţul Maramureş, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Poliţiei Române.

Poliţiştii au monitorizat transportul de droguri încă de când a intrat în ţară, pe o navă, prin Portul Constanţa, au spus reprezentanţii Poliţiei Române.

Cocaina era ascunsă într-un container care ar fi trebuit să transporte material lemnos din Bolivia, având ca destinaţie o firmă din judeţul Maramureş. După ce transportul a ajuns în Săpânţa şi fost depozitat într-o hală din localitate, poliţiştii şi procurorii DIICOT au demarat percheziţiile şi au confiscat drogurile.

Anchetatorii au reţinut patru persoane, printre care un cetăţean spaniol de origine română, au mai spus reprezentanţii Poliţiei.

O altă captură impresionantă de droguri a fost realizată la începutul anului 2009, în Portul Constanţa, atunci când oamenii legii au reuşit să descopere aproximativ 1,5 tone de cocaină.