- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un poliţist a împuşcat un tânăr pe stradă, apoi a încercat să se sinucidă. Poliţistul a murit la spital
Un poliţist a împuşcat, luni, un tânăr cu arma din dotare, în localitatea Merişani, judeţul Argeş, apoi a încercat să se sinucidă, primele cercetări arătând că agentul s-a răzbunat pe victimă din cauza unor neînţelegeri sentimentale.
Un poliţist a împuşcat un tânăr pe stradă, apoi a încercat să se sinucidă
Incidentul a avut loc în satul Borleşti, comuna Merişani, iar martorii spun că altercaţia a avut loc pe stradă, după ce poliţistul a coborât din maşină şi, nervos, a avut o discuţie cu tânărul despre care bănuia că are o relaţie cu iubita sa. Ulterior, poliţistul a tras cu arma din dotare înspre tânăr, pe care l-a rănit, apoi, speriat de fapta sa, agentul a încercat să se sinucidă.
Poliţistul a murit, luni după-amiază, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, el fiind internat în comă gradul patru, cu traumatism cranio-cerebral sever.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Potrivit medicului Gheorghe Frătoaica de la SJU Piteşti, agentul nu avea nicio şansă de supravieţuire, leziunea de la cap fiind gravă.
"Au fost aduse la noi două victime - agentul principal de poliţie, aflat în comă gradul patru, şi un tânăr de 27 de ani, împuşcat de trei ori în braţ. Pacientul în comă a decedat. A piedut mult sânge şi nu avea nicio şansă de supravieţuire încă de la aducerea la spital. Tânărul împuşcat în braţ este în stare stabilă, urmând să rămână internat", a spus medicul.
Primele date ale anchetei arată că poliţistul a tras asupra tânărului în timp ce acesta se afla în maşina sa, autoturismul având patru gloanţe în parbriz şi unul în capotă. Ulterior, agentul şi-a tras un glonţ în cap.
"Până în prezent s-a stabilit că agentul principal de poliţie Marius Dobra din comuma Merişani, judeţul Argeş, încadrat la Secţia de Poliţie Rurală nr. 1 Albeştii de Argeş, Postul de Poliţie Băiculeşti, absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie Câmpina, promoţia 2005, fiind în ţinută de serviciu, în afara orelor de program, s-a deplasat în comuna Merişani, la domiciliul unui tânăr de 26 ani şi, fiind în stradă, a tras şase focuri de armă cu pistolul din dotare model Carpaţi, calibru 7,65 milimetri. Autoturismul marca Renault Laguna era condus de un tânăr de 24 ani, din aceeaşi localitate, victima aflându-se pe scaunul din dreapta faţă. Două dintre gloanţe au lovit farul autoturismului şi capota, iar patru gloanţe au fost trase în parbriz, trei nimerindu-l pe tânărul de 26 de ani, două în braţul drept şi unul în coapsa piciorului drept", se arată în comunicatul Poliţiei Judeţene Argeş.
Iniţial, poliţiştii au anunţat că agentul a tras cinci focuri de armă înspre tânăr.
Surse judiciare spun că agentul a mai avut trei incidente în care a avut un comportament abuziv, două în satul Tutana şi unul în localitatea Băiculeşti. La ultimul incident, care a avut loc în februarie 2010, omul legii a agresat un bărbat în curtea casei după ce acesta sunase la 112, fiind implicat într-o ceartă cu o femeie. Agentul a mers la faţa locului şi l-a bătut pe reclamant întrucât era beat. Ulterior, agentul a fost cercetat de procurori, dar după un timp reclamantul şi-a retras plângerea.
Poliţistul a fost verificat psihologic în martie şi septembrie, fiind declarat apt
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Arges au declarat că, în lunile martie şi septembrie 2011, poliţistul a fost verificat psihologic şi a fost declarat apt pentru desfăşurarea activităţilor specifice funcţiei. De asemenea, în anii 2008 şi 2009 a primit calificativul "foarte bine", iar în anul 2010 a primit "bine".
"În cursul lunilor martie şi septembrie 2011, agentul de poliţie Marius Dobra a fost verificat psihologic în cadrul evaluărilor periodice şi a fost declarat apt în vederea desfăşurării activităţilor specifice funcţiei. În anii 2008 şi 2009 a primit calificativul foarte bine, iar în anul 2010 - bine. Poliţistul a fost cercetat în anul 2010 pentru purtare abuzivă, iar în noiembrie 2010, Parchetul Tribunalului Argeş a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală, ca urmare a intervenţiei la un eveniment sesizat prin 112. În aprilie 2011, agentul a fost sancţionat cu mustrare scrisă pentru întarziere în soluţionarea lucrărilor", se arată într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Argeş.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO